Istoric

De fapt, începuturile serioase ale riturilor egiptene provin din două direcții: central-europeană (să-i spunem „vieneză”) și mediteraneană. Să le trecem în revistă pe scurt.
Direcția central-europeană ne interesează într-o modalitate spe-cială pentru că este marcată de impactul românesc, așa cum vom vedea. Ea are ca centru de greutate loja Zur wahren Eintracht („Adevărata concordie” –  1781) din Viena, al cărui creator și venerabil a fost savantul Ignaz (Ignațiu) von Born. Acesta era născut la Cavnic, copilărise la Alba Iulia și făcuse primele clase la Sibiu. A trăit alături de români, despre care va scrie cu multă înțelegere și respect. La Viena face o carieră briliantă în domeniul științific și devine consilierul împăratului mason Iosif II.
Cheia unei relații atât de speciale între savant și împărat – afară de faptul că amândoi erau masoni – este că amândoi profesau în mod militant ideile generale ale iluminismului: combaterea dogmatismului; promovarea unui  statut rațional pentru persoana umană, situație ce clamează necesitatea educației, care nu trebuie să rămână un apanaj al unor clase, ci unul general uman; rezultă ridicarea nivelului moral și intelectual al claselor de jos. Ca o concretizare strict masonică, această ideologie a dus la democratizarea Lojilor austriece, militând pentru emanciparea claselor de jos – circumstanță ideologică prin care înțelegem prezența în capitala Austriei a lui Horia. După afirmațiile unora, de câte ori mergea la Viena, Horia locuia în casa lui von Born și aici gravorul Jakob Adam, prieten și el cu von Born, i-a făcut celebrul portret. Sunt multe detalii despre o atare stare de lucruri, dar, desigur, nu este loc aici pentru ele.

Von Born a fondat loja „Adevărata concordie” pentru a experimenta ideea de „masonerie egipteană”. Știm că în cadrul amintitei loji se țineau prelegeri privind sursele orientale ale masoneriei și în special cele egiptene. Se lucra, după cum ne dăm seama, ca în felul în care și-a propus să activeze actuala noastră Cameră de cercetare, doar că pe lângă loja „Adevărata concordie” se înființase (din 1784) o revistă, „Journal für Freimaurer” („Jurnalul pentru masoni”), care publica aceste lucrări; revista a avut o bună circulație, care a dus la cunoașterea ideii de „masonerie egipteană”, dar și la notorietatea corifeilor ei. Această stare de lucruri are o importanță excepțională pentru dezvoltarea masoneriei: ne referim la faptul că  în această lojă activa – fiind prieten bun cu von Born – masonul care a elaborat conceptul de „muzică masonică”: W.A. Mozart. Și nu doar atât: Mozart a definit și a ilustrat muzică pentru agape, muzică în onoarea unor frați, muzică la înmormântarea fraților etc., până la opera masonică Flautul fermecat – o evocare complexă de idei și ritualuri ce pot ilustra ideea de „masonerie egipteană”; oricum Flautul fermecat este titlul adoptat după moartea lui Mozart, căci compozitorul își numise opera Misteriile egiptene, și acest titlu a figurat la premiera operei.

Direcția mediteraneană este mai direct legată de Ritul nostru (cel de azi); ea provine din țări latine, Franța și Italia, și se manifestă abia din secolul al XIX-lea, deși își revendică niște antemergători în secolul de dinainte, doar că coordonata „egipteană” a acestora e mai greu de justificat documentar. Astfel, o anume tradiție spune că în 1801, la Veneția, ar fi fost întemeiat un prim Rit de Misraim, dar adevărații inițiatori ai Ritului de Misraim au fost frații Bédarride, născuți într-o familie de evrei francezi. Marc Bédarride a fost primul „Conservator” (titlu suprem în acest Rit), el afirmând în  cartea sa De l′Ordre maçonnique de Misraïm („Ordinul masonic de Misraim”, 1845), că „masoneria este de origine divină, fiind la fel de veche ca însăși lumea” și a fost adusă pe pământ de Dumnezeu însuși, la începuturile Creației. 
În același spirit fantezist, Marc Bédarride povestește că tatăl său, Gad, ar fi fost vizitat de un „inițiat egiptean” pe nume Ananiah Înțeleptul, care l-ar fi pus în conexiune cu tradiția autentică egipteană (!). 
Scara gradelor la care se lucra în Ritul de Misraim cuprinde patru serii: „seria simbolică” (până gradul 33 inclusiv); „seria filosofică” (de la gradul 33 la gradul 66); „seria mistică (de la gradul 67 la gradul 77) și „seria cabalistică” (de la al 78 la gradul 90).

Ritul de Memphis a fost fondat de Jacques-Étienne Marconis de Nègre. Gérard Galtier spune că  Ritul de Memphis s-a născut ca o schismă a Ritului de Misraim. Într-adevăr, Marconis de Nègre a fost membru al Ritului de Misraim și venerabil al unei loji de Misraim. Apoi a intrat în conflict cu frații Bédarride și a fost expulzat din Rit, în 1838, iar un an mai târziu deja întemeia Ritul de Memphis.
În același an el publică, împreună cu E.N. Mouttet, o carte intitulată L′Hiérophante („Hierofantul”), unde sunt oferite date privitoare la istoria și funcționarea Ritului. Ei se concentrează pe ideea de legitimitate și o caută în Egipt, unde soldații mobilizați de Napoleon pentru Campania egipteană întreținuseră focul masoneriei aduse din Europa, dar o completaseră cu importante cunoștințe esoterice ale tradiției locale.
Ritul ar fi fost adus în Europa direct din Egipt, în 1814, de un oarecare Samuel Honnis; acesta l-ar fi întâlnit pe tatăl fondatorului, Gabriel-Matthieu Marconis de Nègre, împreună cu care ar fi fondat, la Montauban, „loja-mamă” a Ritului de Memphis, care purta numele „Discipolii de Memphis”, întemeiată în 1815. Marconis-tatăl a condus loja până în 1837 în calitate de Mare Maestru, printre alte realizări având-o și pe aceea de a fi introdus o scară de 95 grade. 
Atât în lucrarea Hierofantul, cât și în cea publicată zece ani mai târziu, La Sanctuaire de Memphis („Sanctuarul din Memphis”), Marconis-fiul oferă legenda Ritului. În linii mari, aceasta spune că a existat un mare inițiat egiptean pe nume Ormus; la un moment dat acesta s-ar fi întâlnit cu Sfântul Marcu, care l-ar fi convins să se convertească la creștinism. Ormus ar fi făcut asta  și ar fi trecut la purificarea credințelor egiptene prin creștinism. Ar fi întemeiat o școală și ar fi avut discipoli. Până la 1118, aceștia ar fi fost singurii care cunoșteau știința celor vechi. La 1118, când a fost întemeiat Ordinul templier, ei s-ar fi hotărât să o împartă cu templierii – în felul acesta, ei ar fi devenit fondatorii Ritului de Memphis. 

Între Riturile de Misraim și de Memphis se menține ani de zile un puternic conflict – care e de fapt un conflict ireconciliabil între persoane, frații Bédarride, pe de-o parte, și Marconis de Nègre, pe de altă parte. Dar în 1856 ultimul dintre frații Bédarride pleacă la Orientul etern, iar în 1868 îl urmează și Jacques-Étienne Marconis de Nègre.
Peste șapte ani, în 1875 Giuseppe Garibaldi este proclamat Mare Maestru Onorific al Marelui Sanctuar al Ritului de Memphis.
Sub bagheta sa, la 23 septembrie 1881, cele două Rituri se unesc, rezultând Anticul și Primitivul Rit de Memphis-Misraim, iar Garibaldi este proclamat Mare Hierofant Universal. S-a dorit ca Ritul de Misraim și Ritul de Memphis să rămână unificate pentru totdeauna și această unificare să nu poată fi contestabilă sau atacabilă în viitor; astfel, s-a apreciat că doar o personalitate uriașă, care să aibă autoritate nu doar masonică, ar putea, prin însuși numele său, să facă posibil acest lucru. Această per-sonalitate era Giuseppe Garibaldi, eroul național, „părintele patriei”, totodată omagiat de Marele Orient al Italiei cu titlul o-
norific de „Primul francmason al Italiei”. Sub bagheta lui Garibaldi se definitivează și „scara gradelor”, funcțională și astăzi: Scara simbolică (gradele 4-33); Scara filosofică (gradele 34-66); Scara mistică (gradele 67-77); Scara cabalistică (gradele 78-90). 

La momentul festiv al Proclamației (23 septembrie 1881), au participat delegații ale Ritului reunit din Italia, S.U.A., Marea Britanie, Egipt și Argentina. La doar două luni de la eveniment, România a aderat la Unire.
Începând din septembrie 1881, s-a lucrat febril la realizarea unui Corp Ritual unic, acceptabil pentru toți cei implicați, dar și pentru realizarea structurilor organizatorice în teritoriu ale Anticului și Primitivului Rit de Memphis-Misraim.

Din păcate, în 2 iulie 1882, Garibaldi a trecut la Orientul Etern. Deși avea 75 de ani, nu fusese bolnav, nu zăcuse la pat, astfel încât colaboratorii săi nu erau pregătiți să primească vestea morții sale. Tulburarea lor a cauzat Ritului de Memphis-Misraim o dezarticulare și o stagnare nemaiîntâlnite. Pentru că omul de mare prestigiu, liantul Garibaldi dispăruse, s-a deschis competiția posibililor succesori, care s-au contestat reciproc în mod zgomotos. Abia în 1903, când englezul John Yarker devine Mare Hierofant de Memphis și Misraim, Ritul capătă din nou stabilitate. Lui Yarker îi urmează marele ocultist Theodor Reuss, care a fost și un bun organizator, astfel că în timpul conducerii sale (până în 1924, când el merge la Orientul etern) Ritul de Memphis-Misraim – afară de intervalul intrării sale în adormire, precum toate structurile masonice, pe perioada Primului Război Mondial, 1914-1916 – cunoaște o perioadă de expansiune. În timpul mandatului lui Reuss, de A∴P∴R∴M∴M∴ se apropie și marele ocultist Rudolf Steiner.

În anii ′20, A∴P∴R∴ M∴M∴ este zdruncinat de apariția a numeroase disidențe, contestări reciproce sau conventuri orga-nizate ca adevărate „lovituri de stat”. Perioada tulbure de câțiva ani se încheie în 1930, când importantul esoterist Jean Bricaud își asumă titlul de Mare Hierofant. 
În anii ′30 însă, pe fondul deteriorării situației internaționale –  definitivarea preluării puterii de către fasciști în Italia, ascensiunea naziștilor în Germania, Războiul civil din Spania, 1936-1939, Al Doilea Război Mondial (1939-1945) – nu mai reușește că capteze atenția Fraților ca înainte. Abia după 1960, pe fondul ascensiunii lui Robert Ambelain (1907-1997) la demnitatea de Mare Hierofant, se realizează readucerea entuziasmului în cadrul Ritul de Memphis-Misraim. Robert Ambelain a fost unul dintre cei mai importanți esoteriști ai momentului, gânditor de mare profunzime și autor al unor volume remarcabile în domeniu. 
În 1973, Robert Ambelain îl desemnează succesor la conducerea Ritului de Memphis-Misraim pentru Italia pe Francesco Brunelli. La 28 martie 1982, foarte bolnav fiind (va trece la Orientul etern la 19 august), Brunelli îl desemnează successor și-l instalează în ținută ca Mare Maestru pe Fr∴ Giancarlo Seri.
La 14 noiembrie același an, Robert Ambelain, în cadrul unei festivități organizate la Paris, în prezența Marilor Maeștri ai Obediențelor Naționale, recunoaște, semnează și parafează succesiunea conducerii Ritului de la Francesco Bunelli la Fr∴ Giancarlo Seri.
Fr∴ Giancarlo Seri conduce în deplină legalitate Anticul și Primitivul Rit de Memphis-Misraim la nivel Universal până în ziua de azi.

În ceea ce privește receptarea Anticului și Primitivului Rit de Memphis-Misraim pe teritoriul actual al României sunt multe de spus, dar trebuie pornit de la a remarca faptul că, pentru perioada veche, informațiile sunt în bună parte nesigure. Aceste informații au fost puse în circulație de personalități cu înalte funcții masonice precum Constantin Moroiu sau Ioan T. Ulic. Spre exemplu, pentru începuturile Ritului de Memphis-Misraim în România un nume este evocat în mod special: Alexandru Moruzi (1750-1816). 
Alexandru Moruzi era fiul lui Constantin Moruzi, voievod al Moldovei între 1777 și 1782. Era un poliglot, asemeni multor greci întreprinzători din Fanar. E probabil ca în această perioadă fiul să nu fi întreținut relații cu tatăl, căci pe când acesta din urmă domnea în Moldova, fiul încerca să supraviețuiască, uneori cu eforturi, aflându-se pe alte meleaguri. Pentru o vreme, o bună reușită i-a oferit jocul de cărți: a câștigat o sumă foarte mare, dar, cât au fost ei de mulți, banii s-au dus repede.
Spre deosebire de alte conexiuni masonice în care este plasat de diverse „tradiții”, apartenența sa la masoneria sibiană este un fapt sigur. Alexandru Moruzi a fost inițiat, în martie 1776, în loja „Sf. Andrei al Celor trei Frunze de Nufăr” din Sibiu, unde în august același an a devenit maestru. El figurează în Enciclo-pedia masoneriei a lui Lenning, cu articolul Murusi (Prinz Ale-xander), articol în conținutul căruia se menționează că era „frate” (în loc de „fiu”) al voievodului Valahiei, apoi că a lucrat în Stricta Observanță templieră, dar și că a înaintat ducelui de Brunschweig un memoriu prin care solicita susținerea finaciară pentru a organiza o oaste de 50.000 oameni cu care să reia prin forță bunurile imobile rămase de la templieri (sic). 
Se pare că a făcut chiar unele lucruri reprobabile ce ar fi lezat frații, căci în 1783 a fost exclus din loja „Sf. Andrei al Celor trei Frunze de Nufăr”.
După acest moment, Alexandru Moruzi  pleacă la Stambul, unde obține postul de Mare Dragoman (un fel de ministru de externe al Porții otomane) și de pe această poziție are o apreciată contribuție la semnarea Tratatului de la Șiștov dintre turci și austrieci – favorabil turcilor. Va fi răsplătit în 1792, când a primit tronul Moldovei; cu totul, va avea trei domnii în Moldova și două în Țara Românească, ultima încheindu-se în 1807.
Nu ne interesează aici detalii privind prestația sa ca voievod, ci doar faptul că s-a afirmat că în 1805, pe când se afla la Stambul, ar fi fost inițiat în Ritul de Memphis, iar apoi, la Iași, ar fi înființat el însuși o lojă cu numele „Memphis”, sub obediența Orientului Constantinopole/Stambul. Informația a fost colportată, autor după autor,  în câteva texte – fără discernământ și fără a fi supusă unei verificări – care ar fi relevat faptul că Ritul de Memphis a fost fondat, așa cum am scris mai sus, în 1839, în 1805 el neexistând încă. 

O lungă perioadă de timp – adică până în 1881 – nu mai apar informații privind Riturile egiptene în România. Lucrul este firesc, căci nu ne putem aștepta ca ele să prolifereze la noi câtă vreme în alte părți atât Ritul de Misraim, cât și cel de Memphis – așa cum am arătat mai sus – trec prin perioade dificile, de adormire sau suspendare, până în 1881, când, pentru a supraviețui, fuzionează sub comanda lui Giuseppe Garibaldi.
La reuniunea de Unire, România – a cărei Mare Lojă fusese constituită abia în anul anterior, 1880 – nu participă direct, dar recunoaște Unirea și asigură dreptul de funcționare a Anticului și Primitivului Rit de Memphis-Misraim în România. O foarte mare parte a masonilor români se înscriu pentru a fi inițiați în acest Rit.

La 24 iunie 1881, Suveranul Sanctuar de Rit Memphis-Misraim emite către M∴L∴N∴ R∴, la solicitarea Marelui Maestru Constantin Moroiu,  patenta de funcționare. Urmează perioada cea mai prolifică pe care a avut-o Anticul și Primitivul Rit de Memphis-Misraim în România. Astfel, în 1882, Marele Maestru Adjunct al Marii Loji „Alpina” din Elveția, aflat în vizită prin lojile din obediența M∴L∴N∴ R∴ și a Suveranului Sanctuar, consemnează buna organizare și dezvoltare a acestora. Interesantă este și mențiunea din revista „The Kneph”, care afirmă că a preluat conducerea în România, toate lojile și capitulele, cu excepția lojilor străine, utilizând ritualul său. Oricum, Ioan T. Ulic, în Istoria francmasoneriei pe care a publicat-o, afirmă că cele mai vechi Rituri care au funcționat în România sunt cel „Francez”, cel „Scoțian” și cel de Memphis și Misraim.
Trebuie să observăm că, în calitatea lui de Mare Maestru al M∴L∴N∴ R∴, Constantin Moroiu era „șeful” tuturor Rituri-lor, dar el personal semna făcând mențiunea gradelor sale: „30∴90∴97∴”, ceea ce arăta apartenența sa expresă la Anticul și Primitivul Rit de Memphis-Misraim – singurul Rit căruia îi corespund grade cu astfel de numere.
În 1892 Constantin Moroiu (1837-1918) este ales Mare Hierofant pentru România. Ceremonia include și înmânarea decorației „Marea Stea de Sirius”, acordată de Suveranul Sanctuar al Italiei.

După 1902, așa cum însuși Ioan T. Ulic revelă, masoneria în ansamblul ei intră în declin în România, numărul membrilor scade și se produc schisme. Totuși, un moment excepțional se produce în 1906, pe fondul serbărilor prilejuite de împlinirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Constantin Moroiu oferă cu această ocazie trei mape voluminoase de documente istorice de mare valoare, grupate pe următoarele teme: „1. Revoluția de la 1848; 2. Unirea Moldovei cu Muntenia, de la 1859; 3. Chestiunea Basarabiei la 1878; 4. Chestiunea Dunării; 5. Chestiunea românilor din Ardeal; 6. Chestiunea românilor din Macedonia; 7. Corespondența secretă dintre prim-ministrul I.C. Brătianu și Constantin Moroiu relativă la însărcinările și misiunile secrete ale acestuia din urmă, după însărcinarea celui dintâi, față de Marile∴ Oriente∴ străine”.  Regele Carol a apreciat valoarea darului primit de statul roman și a decorat Marea Lojă Națională a României cu Medalia de aur a jubileului. Nu avem un Inventar al documentelor (oricum, o bună parte erau secrete), dar e logic că unele vor fi privit acțiuni concrete ale A∴P∴ R∴ M∴M∴. Atragem special atenția asupra acestui moment, deoarece viziunea lui Constantin Moroiu asupra raporturilor masoneriei cu statul este una superioară, Ordinul implicându-se activ pentru realizarea unor obiective naționale.

În 1911, ajungând la vârsta de 77 de ani, după ce condusese  nemijlocit M∴L∴N∴ R∴ vreme de 20 de ani, Constantin Moroiu, Mare Maestru și Mare Hierofant al Suveranului Sanctuar 33-90-97,  s-a retras din activitatea curentă masonică. Ultima sa acțiune înainte de asta a fost să reorganizeze  Marea Lojă, el păstrând pentru sine funcția de „Suveran Pontif”. În ceea ce privește concordatele cu Riturile, Moroiu le-a așezat sub autoritatea unor frați de mare prestigiu: prințul Gheorghe Bibescu (1854-1929) a primit autoritatea deplină asupra Riturilor Scoțian Antic și Acceptat, Francez, Suedez și Royal Arch; iar colonelul Ioan T. Ulic a devinit Mare Hierofant al Anticului și Primitivului Rit de Memphis și Misraim. Din această distribuire – adică patru Rituri la Gh. Bibescu și Ritul de Memphis-Misraim la Ulic, ne dăm seama că A∴P∴ R∴ M∴M∴ chiar dacă nu va fi avut membri cât toate celelelate Rituri la un loc, oricum era departe de a fi neglijabil. Într-adevăr, activitatea sa continuă la fel de bine până la 27 august 1916: atunci România a intrat în război și astfel toate structurile masonice, printre care Anticul și Primitivul Rit de Memphis și Misraim, au intrat deliberat în adormire. Fondurile tuturor lojilor au fost donate Crucii Roșii Naționale Române.
După Primul Război Mondial, M∴L∴N∴ R∴ și-a reluat activitatea. În ceea ce privește Anticul și Primitivul Rit de Memphis și Misraim din România, acesta își pierduse însă vigoarea de la sfârșitul secolului al XIX-lea. 

După Revoluția din 1989, A∴P∴R∴M∴M∴ a revenit în cadrul Marii Loji Naționale din România. Astfel, la 27 octombrie 2003, Gheorghe Comănescu, Mare Maestru, a emis Decretul nr. 296, prin care un numar de 18 F∴F∴ au primit autorizația de a constitui Anticul și Primitivul Rit de Memphis și Misraim pe teritoriul României. 
La 12.12.2003, Suveranul Mare Maestru, Mare Comandor, Mare Hierofant General al Anticului și Primitivului Rit de Memphis și Misraim din Marele Orient al Italiei, Serenisimul F∴ Giancarlo Seri a emis Decretul nr. 214803, prin care l-a numit pe Ilustrul F∴ Gheorghe Florea Mare Delegat Magistral, Mare Maestru al Marii Delegații Naționale a Anticului și Primitivului Rit de Memphis și Misraim pentru România.
În octombrie 2004, în cadrul Conventului Anticului și Primitivului Rit de Memphis și Misraim ținut la Rimini, Italia, a participat și F∴F∴ de la Marea Delegație Națională  a A∴P∴ R∴ M∴M∴, inclusiv Înaltul Mare Preot al Supremului Mare Consiliu al Masonilor Arcului Regal din România, Mare Maestru al Supremului Mare Consiliu al Masonilor Criptici din România, Eminent Comandant al Comanderiei România a Cavalerilor Templieri, Ilustrul Frate Ștefan Mâșu. Cu această ocazie Ilustrul F∴ Ștefan Mâșu a fost investit cu gradul de Mare Maestru Onorific pentru România al Ritului, Suveran Mare Inspector General gradul 33 al Supremului Consiliu Italian al Anticului și Primitivului Rit de Memphis și Misraim.
La 17 decembrie 2004 a fost semnat la București Protocolul de înțelegere între Marea Lojă Naținală din României și Marea Delegație a Anticului și Primitivului Rit de Memphis de Misraim din România, înțelegere realizată sub auspiciile Suveranului Sanctuar Italian al Anticului și Primitivului Rit de Memphis și Misraim Marele Orient al Italiei – Palatul Giustiniani.

La 12 aprilie 2008, Serenisimul F∴ Giancarlo Seri emite Decretul Magistral nr. 7 GS. 08 al Marelui Hierofant General al A∴P∴ R∴ M∴M∴, prin care Preaputernicului F∴ Gheorghe Florea, i se recunoaște oficial funcția de Mare Maestru, Suveran Mare Comandor Ad Vitam al A∴P∴ R∴ M∴M∴ din România, iar Supremului Consiliu de Suverani Mari Inspectori Generali din România îi este recunoscută și atribuită în mod tradițional responsabilitatea de a conduce activitățile inițiatice masonice specifice A∴P∴ R∴ M∴M∴. 

În perioada În octombrie 2009, prin străduințele comune al A∴P∴ R∴ M∴M∴ din România și Italia și sub coordonarea Marelui Hierofant  General, Serenisimul F∴ Giancarlo Seri, și a F∴F∴Mari Demnitari ai Supremului Consiliu Italian, s-au făcut primele inițieri în toate gradele pentru F∴F∴ ce au constituit primele Camere Rituale din Rusia. 
Marea Lojă a Rusiei a aprobat și a acordat tot sprijinul său la constituirea Ordinului, care de atunci înainte funcționează sub Obediența sa. Cu aceeași ocazie, prin acordarea de noi grade masonice sub sabia Marelui Hierofant General, s-a constituit Suveranul Sanctuar al A∴P∴ R∴ M∴M∴ din România și Suveranul Sanctuar al A∴P∴ R∴ M∴M∴ din Rusia, cuprinzând F∴F∴ Sublimi Patriarhi Mari Conservatori ai Ordinului în grad 33, 90 și 95, iar Mare Maestru Suveran Mare Comandor al Ordinului a fost investit P∴ S∴F∴ Viaceslav Smirnov. De asemenea și Marele Maestru al Marii Loji a Rusiei a primit Marea Demnitate de Patriarh Mare Conservator al Ritului având gradul 95.

La 11 decembrie 2009, la Roma, în Italia s-a semnat Protocolul de Inițiere în vederea constituirii Suveranului Sanctuar Internațional al Ritului de Memphis și Misraim. Acesta este documentul premergător al acțiunii de Internaționalizare a Anticului și Primitivului Rit de Memphis și Misraim. Documentul a fost semnat de Marele Hierofant General, Serenisimul  F∴ Giancarlo Seri (din partea Italiei), de Marele Maestru, Ilustrul F∴ Gheorghe Florea (din partea României) și de Marele Maestru, Ilustrul F∴ Viaceslav Smirnov (din partea Rusiei), alături de Mari Demnitari din cadrul Ordinului din țările respective.

La 21.05.2010, la invitația Marelui Hierofant General, s-a realizat întâlnirea italo-româno-rusă în cadrul căreia s-a întocmit și semnat Proiectul de Statut al Suveranului Sanctuar al Ritului Internațional de Memphis și Misraim, care a pus bazele criteriilor principale de organizare și funcționare a noului Ordin Masonic Internațional.
Urmare acestei întâlniri, s-a reușit, sub îndrumarea Marelui Hierofant General, organizarea Ordinului Internațional, printr-o participare armonioasă a celor trei organizații naționale a A∴P∴ R∴ M∴M∴, cu compatibilități, drepturi și obligații spre care și-au manifestat interesul și alte țări cum sunt: Anglia, Grecia, Austria, Australia, Ungaria, Republica Moldova, Burchina Fasso, Cehia, Croatia, Bulgaria, Mauritius, unde activitatea masonică specifică se desfășoară la nivel de Mari
Delegații Naționale.
Participanții semnatari au stabilit ca în fruntea acestui Organism Masonic  Internațional să se afle Marele Hierofant General, Serenisimul F∴ Giancarlo Seri, inițiatorul și creatorul lui. Acesta a numit pe Marii Maeștri Suverani Mari Comandori ai Riturilor din România și Rusia, Iluștrii F∴ F∴ Gheorghe Florea și Viaceslav Smirnov ca Locotenenți Mari Comandori ai Suveranului Sanctuar Internațional, Substituți ai Marelui Hierofant General.

În data de 19 mai 2023, Suveranul Mare Maestru, Mare Comandor, Mare Hierofant al A∴P∴ R∴ M∴M∴ Giancarlo Seri a emis Decretul prin care Ghroerghe Florea a fost numit Suveran Mare Maestru, Mare Comandor al Supremului Consiliu Mondial de Grad 33 al A∴P∴ R∴ M∴M∴.